White Christmas la AiCuCe! Ai până la 60% REDUCERE la produsele tale preferate! Vezi oferte
Vezi conținut
intretinerea piscinei

Sfaturi pentru întreținerea periodică a piscinei tale

Dacă deja ți-ai instalat noua piscină în curtea casei, probabil că abia aștepți să te bucuri din plin de zilele de vară rămase, în timp ce te răcorești cu o tură de înot dimineața sau seara după job. 

Trebuie să știi însă că întreținerea piscinei necesită operațiuni periodice pentru a nu ne pune în pericol sănătatea noastră și a celor dragi. 

Apa este un mediu propice dezvoltării bacteriilor și dacă nu ținem cont de recomandările privind  mentenanța, ne putem expune unor serii de afecțiuni. Acestea pot varia de la alergii, eczeme, ciuperci și până la boli gastrointestinale cauzate de bacterii precum E. coli. Netratate, aceste infecții pot deveni foarte serioase și periculoase pentru sănătatea noastră. Există însă și boli care sunt cauzate de mentenanța piscinei realizată în mod necorespunzător. De exemplu, clorul în cantități prea mari poate agrava acneea și cauza conjunctivită. 

Ce trebuie să știi despre întreținerea corectă a piscinei tale?

Folosește kitul de testare ph/Cl cel puțin o dată pe săptămână

intretinerea piscinei

Aceasta este operațiunea care îți arată care sunt valorile actuale ale PH-ului si Clorului din piscină. Astfel poți știi ce ai de făcut pentru reglarea acestor valori, astfel încât să ajungă în limitele normale. Dar, care sunt acestea? Mai jos găsești un tabel cu valorile acestora:


Folosește apă potabilă pentru a umple piscina. Toate substanțele pe care le adaugi în apa din piscină pentru a o igieniza, dezinfecta, intră în contact cu bacteriile care sunt în apă și reacționează cu acestea. De aceea este indicat să umpli apa din piscină cu apă potabilă. În caz contrar, vei aplica soluții pentru igienizarea apei, iar rezultatul poate fi o apă roșie, maro sau chiar neagră. 

De unde și cum să începi întreținerea piscinei? Dacă tocmai ai instalat piscina cu siguranță nu ești familiarizat cu etapele pe care trebuie să le parcurgi și cu tipurile de substanțe pe care trebuie să le folosești. Acesta este un bun punct de plecare. Informează-te, citește despre părțile componente ale piscinei tale, substanțele existente pe piață și rolul lor în acest proces. 

Care sunt componentele de bază pe care trebuie să le cunoști când vine vorba de mentenanța piscinei tale? 

Sistemul de filtrare a apei - acesta este un element esențial pentru buna funcționare a piscinei tale. El este compus din pompa recirculare a apei și filtre. Există 2 tipuri de sisteme de filtrare pe care le poți folosi pentru piscina ta:

  1. Filtrul cu cartuș - acest filtru are un cartuș de hârtie care reține impuritățile din piscină și care se înlocuiește periodic.
  2. Filtrul cu nisip - potrivit pentru piscine de mari dimensiuni, se bazează pe principiul conform căruia impuritățile sunt reținute de bariera de nisip cu cuarț. Pentru piscinele care utilizează acest sistem este recomandată folosirea unui floculant, pentru coagularea impurităților. 

Cât de des trebuie recirculată apa? Depinde de numărul de persoane care folosește zilnic piscina, ceea ce, împreună cu volumul de apă, va influența de altfel și dimensiunea filtrului. În general, recircularea și filtrarea apei de 3-4 ori pe zi ar trebui să fie suficientă pentru o piscină privată. 

Skimmerul este sistemul de prefiltrare a apei. El permite curățarea apei din piscină prin colectarea impurităților mari, de suprafață. 

Cum menții piscina curată?

În afară de elementele descrise mai sus, vei avea nevoie să achiziționezi câteva accesorii pentru curățarea manuală a piscinei tale, mai ales pe timpul verii. Minciogurile de adâncime și de suprafață cu mânere telescopice sunt foarte utile atunci când vrei să aduni impuritățile mari din piscină. Astfel vei evita formarea bacteriilor. 

intretinerea piscinei

Întreținerea piscinei nu are în vedere doar calitatea apei. Deși este foarte importantă, mai sunt și alte aspecte pe care trebuie să le iei în calcul, ca podeaua piscinei sau marginile acesteia, care pot acumula impurități în timp. Astfel, poți folosi un aspirator pentru curățarea podelei și o perie pentru marginile acesteia sau trepte. Trebuie să faci această operațiune o dată pe săptămână. Sedimentele care se pot depune pe trepte sau pe podea le pot face alunecoase. 

Dezinfectarea apei din piscină

Tratamentele cu clor și oxigen activ 

Clorul este cea mai folosită substanță pentru dezinfectarea apei din piscine. El poate fi folosit în format granular sau tablete, având acțiune rapidă sau pe termen lung.  

La perioade mai mari de timp este recomandat să faci un tratament șoc cu clor al apei din piscină. După tratamentul șoc nu este indicat să folosești piscina pe o durată de minim 12 ore. Pentru acest tratament este folosit clorul cu acțiune rapidă, formatul granular se pretează excelent acestei operațiuni. 

Ulterior, tratamentele de mentenanță pe termen lung sunt realizate cu tablete de clor cu eliberare lentă.. Acestea nu se aruncă direct în piscină ci sunt puse săptămânal în dozatoare speciale.  

Ca și alternativă la clor poți folosi și oxigenul activ (tablete sau granulat), care nu degajă mirosuri neplăcute și nu irită pielea sau ochii. Este important să știi că pentru tratamentul apei cu oxigen activ vei avea nevoie și de un activator lichid. Este un tip de tratare a apei mai costisitor decât tratarea cu clor. 

Tratamente anti alge 

În special în timpul verii, căldura și umiditatea favorizează dezvoltarea algelor. Partea și mai neplăcută este că, în timp, acestea pot dezvolta rezistență la clor. De aceea se recomandă folosirea tratamentelor anti alge în fiecare săptămână.

Floculanți

Floculantul este o soluție care ajută la limpezirea apei din piscină. El trebuie folosit doar atunci când filtrarea apei nu este suficientă pentru limpezirea acesteia. Cel mai probabil particulele de impurități sunt atât de fine, încât trec de filtre. 

După folosirea agentului floculant, particulele vor fi reținute de filtru sau se vor depune pe podeaua piscinei, putând fi strânse ulterior cu un aspirator. 

Indiferent care sunt produsele pe care dorești să le utilizezi, îți recomandăm să citești cu atenție instrucțiunile produselor și să respecți indicațiile producătorului. 

intretinerea piscinei

Acum știi tot ce trebuie să faci pentru a întreține corect piscina și a te bucura toată vara de o apa limpede și curată. Te așteptăm pe site să comanzi toate accesoriile și soluțiile de întreținere de care ai nevoie !

Articolul anterior: Cele mai comune 5 greșeli în grădinărit
Următorul articol: Care sunt sistemele de irigații potrivite pentru grădina ta?

Lasă un comentariu

Comentariile trebuie aprobate înainte de a apărea

* Câmpuri obligatorii

Liquid error (layout/theme line 437): Could not find asset snippets/scm-currency.liquid